Sari la conținut
ro

Acordul de prelucrare a datelor (DPA)

Cum prelucrăm, ca împuternicit, datele cursanților înscriși de angajatori.

Acest acord se aplică între clientul GenieUs (firmă, PFA, II sau IF care înscrie cursanți), în calitate de operator, și furnizorul platformei GenieUs (datele din subsolul site-ului), în calitate de împuternicit, conform art. 28 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Se acceptă electronic la crearea contului, iar versiunea acceptată se păstrează în registrul de acorduri.

1. Obiectul și durata

Împuternicitul prelucrează datele cursanților înscriși de operator, strict pentru furnizarea programului de limba română și a documentelor aferente (inclusiv cele cerute de OUG 32/2026), pe durata contractului dintre părți.

2. Datele și persoanele vizate

  • Persoane vizate: cursanții (lucrătorii) înscriși de operator și utilizatorii contului operatorului.
  • Categorii de date: nume, email, telefon, limba preferată, opțional datele din documentul de identitate (CNP, pașaport, data nașterii), punctul de lucru, timpul de studiu, progresul, rezultatele la teste, certificatele, adresa IP și dispozitivul folosit la sesiunile de studiu.
  • Nu se prelucrează categorii speciale de date (art. 9 GDPR).

3. Obligațiile împuternicitului

  • prelucrează datele doar pe baza instrucțiunilor documentate ale operatorului (acest acord și setările din contul clientului);
  • asigură confidențialitatea: personalul cu acces este obligat la confidențialitate;
  • aplică măsuri tehnice și organizatorice adecvate (art. 32): criptarea conexiunii și a datelor sensibile, autentificare în doi pași, separarea datelor între clienți, jurnal de audit, copii de siguranță criptate;
  • ajută operatorul să răspundă cererilor persoanelor vizate (de exemplu, prin exportul datelor unui cursant);
  • notifică operatorul fără întârzieri nejustificate (cel târziu în 48 de ore) după ce află de o încălcare a securității datelor;
  • la încetarea contractului, la alegerea operatorului, șterge sau returnează datele, cu excepția celor pe care legea îl obligă să le păstreze;
  • pune la dispoziție informațiile necesare pentru a demonstra respectarea acestui acord și permite audituri rezonabile, cu preaviz.

4. Sub-împuterniciții

Operatorul își dă acordul general pentru folosirea sub-împuterniciților necesari funcționării platformei (găzduire, trimiterea emailurilor, stocarea copiilor de siguranță, plăți și facturare), enumerați în Politica de confidențialitate. Împuternicitul anunță operatorul înainte de a adăuga sau de a înlocui un sub-împuternicit, iar operatorul se poate opune. Sub-împuterniciții au aceleași obligații de protecție a datelor.

5. Transferuri internaționale

Datele nu se transferă în afara SEE decât pe baza unei decizii de adecvare sau a clauzelor contractuale standard.

6. Obligațiile operatorului

Operatorul garantează că are un temei legal pentru înscrierea cursanților, că îi informează despre prelucrare (inclusiv despre rolul GenieUs) și că datele introduse sunt corecte.

7. Dispoziții finale

Acordul face parte din Termenii și condițiile GenieUs. În caz de neconcordanță privind protecția datelor, prevalează acest acord. O versiune nouă se publică pe această pagină și se acceptă din contul clientului.